1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală:
- se scrie şi se pronunţă
ia când alternează cu
ie (
iadă/ied, iarnă/ierni, baia/baie, băiat/băieţi, femeia/femeie, tăia/taie, trebuia/trebuie, trăiască/trăieşte, întemeiază/întemeieze, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni) sau cu
i (joia/joi, treia/trei);
- se scrie
ea, dar se pronunţă [ia] când alternează cu
e:
ea/el; în neologisme, vorbitorii limbii literare pronunţă
ea, sub influenţa scrierii:
aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez.
2. După
t, d, s, z, ţ, l,n şi
r se scrie şi se pronunţă totdeauna ea:
deal, leac, neam, vinerea, seară, teapă, ţeapă, zeamă.
În
aceştia şi
atâţia, după
t şi
ţ se scrie
ia, care alternează cu
i (
aceşti, aţâţi).
3. Se scrie totdeauna cea, gea când fac parte din aceeaşi silabă:
ceapă [čapă], ceas, acea, a cincea, să lucească, tăcea; geacă, geam, fugea.
cia, gia notează secvenţe pronunţate în silabe diferite [ci-a], [gi-a]:
ci-anură, elegi-ac, Luci-a, Ligi-a.
4. După
p, b, f, v şi
m se scrie şi se pronunţă:
-
ea când alternează cu
e:
beată/beţi, stropeală/stropeli, meargă/merge, bârfească/ bârfeşte, veac/vecie;
-
ia când alternează cu
ie (
biată/biet, piatră/pietre, amiază/amiezi, fiare/fier, viaţă/ vieţi) sau când nu există forme alternante (
abia, fiară).
Astfel, beată se deosebeşte de biată.
5. După
ch, gh se scrie:
-
ea când alternează cu
e:
cheamă/chem, cheag/închega, blochează/blochez, gheată/ ghete, gheaţă/gheţuri, veghează/veghez;
-
ia când nu există forme alternante:
chiar, chiabur, ghiaur, maghiar.