vineri, 28 mai 2010

5.1. Despărţirea grupurilor de cuvinte şi a abrevierilor

Pentru păstrarea unităţii lor,
  1. nu se despart la sfârşit de rând, ci se trec integral pe rândul următor:

    • abrevierile — scrise „legat" (UNESCO)68 sau despărţite prin blancuri (S N C F R), prin puncte (a.c.) ori prin cratimă (lt.-maj., N-V) (nu: a.-c, U-NESCO|UNES-CO; S | N C F R, S N | C F R, S N C | F R, S N C F | R; lt.-|maj., N-|V);
    • derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: R.A.T.B-ist (nu: R.A.T.B.-|ist, R.|A.T.B.-ist, R.A.|T.B.-ist, R.A.T.|B.-ist);

      Derivatele devenite cuvinte urmează regimul cuvintelor: ce-fe-rist.
    • !numele proprii de persoane: Popescu, Abd el-Kader (nu: Po-pescu/Popes-cu, Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der);
    • numeralele ordinale scrise cu cifre şi litere: V-lea, 5-a (nu: V-|lea, 5-|d);
  2. se recomandănu se separe de la un rând la celălalt, ci să se treacă împreună pe rândul următor:

    • prenumele (sau abrevierile prenumelor) şi numele de familie: Ion Popescu, I. Popescu (nu Ion|Popescu, I.|Popescu);
    • notaţiile care includ abrevieri: 10 km, art. 3 (nu: 10|km, art.|3).
  3. !se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şi a numelor proprii din denumirile unor instituţii, indiferent de ordine: Roman | S.A., SC Severnav | SA., dar şi F.C. | Argeş, RA | „Monitorul Oficial”, SC | Severnav SA (ca şi în scrierea completă: Fotbal Club Argeş etc).
Note:
  1. Chiar când au dobândit comportamentul unor cuvinte: SIDA, nu SI-DA.

vineri, 21 mai 2010

5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând

    Despărţirea în silabe a unor cuvinte are scopul de a pune în evidenţă structura lor silabică şi, în cazul poeziei, metrica bazată pe ea. Ea se face cu ajutorul cratimei şi se foloseşte în unele opere literare pentru a reproduce rostirea sacadată, cu o anumită valoare stilistică: Im-be-ci-lu-le!
    Ortografia este interesată însă mai ales de despărţirea la capăt de rând, care nu coincide totdeauna cu despărţirea în silabe a cuvintelor. Când la sfârşitul unui rând dintr-un text nu mai încape în întregime un cuvânt, un grup de cuvinte care formează o unitate sau o abreviere, elementele în această situaţie pot fi trecute integral pe rândul următor sau, în unele situaţii, pot fi despărţite de la un rând la altul. În cazul grupurilor de cuvinte, despărţirea se face cu ajutorul blancului, iar în cazul cuvintelor – cu ajutorul cratimei66.
    Scopul principal al despărţirii la capăt de rând este de a face economie de spaţiu faţă de trecerea integrală pe rândul următor (şi, totodată, de a păstra o dispunere unitară a textului pe spaţiul rândurilor), de aceea despărţirea nu are rost dacă este neeconomică. Pe de altă parte, ea nu trebuie să ducă la dificultăţi de înţelegere şi să fie neelegantă.
    Sistemul de reguli pentru despărţirea la capăt de rând are un caracter mai mult sau mai puţin convenţional. Aceste reguli67 privesc atât modul în care se face despărţirea la capăt de rând, cât şi situaţiile în care aceasta este interzisă sau nerecomandabilă.

Note:
  1. În ce priveşte semnele de punctuaţie, spre deosebire de alte limbi, în română punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula şi două puncte nu se despart prin blanc de elementul care le precedă (dar sunt urmate de blanc, ca şi linia de dialog); parantezele şi ghilimele deschise se despart de elementul care le precedă, dar nu de cel care le urmează; parantezele şi ghilimelele închise nu se despart de elementele care le precedă; punctele de suspensie şi linia de pauză (în afară de cazul când este folosită ca semn ortografic) se despart prin blanc atât de elementul care le precedă, cât şi de cel care le urmează; cratima ca semn de punctuaţie se comportă la fel ca atunci când este semn ortografic (v. 5.2.3. Despărţirea cuvintelor scrise cu anumite semne ortografice).
  2. În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai limita la care se referă regula respectivă, pentru a o pune în evidenţă, şi nu despărţirea integrală a cuvântului.

4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte65

    Grupurile relativ stabile (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu în cuvinte separate (iar cu cratimă numai din motive fonetice, v. 1.2.4. Cratima). Este vorba de îmbinări în care elementele componente îşi păstrează sensul de bază, care corespunde realităţii denumite, cu structura:
  1. adjectiv + substantiv: dublu ve/dublu vî, prim ajutor, prim amorez, triplu exemplar;

        Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă substantivele compuse cu o structură asemănătoare: *dublu-casetofon, *prim-balerin, primadonă, primăvară, prim-plan, triplu-sec.
  2. adverb + adjectiv (în general provenit din participiu): bine crescut „dezvoltat bine" (aluat ~), bine cunoscut „ştiut bine" (caz ~ de toată lumea), bine înţeles „priceput bine", bine venit „sosit cu bine" (~ din război);
  3. adverb + adverb: nici odată „nici odinioară" (Nu l-am crezut ~, nu-l cred nici acum);
  4. adverb + articol: *nici un (Nu e un om prost şi nici un incult).
  5. adverb + numeral: câte o dată (tempo lent) „câte o singură dată" (Mănâncă numai ~ pe zi), nici o dată „nici măcar o singură dată" (Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o ~);
  6. prepoziţie + adverb: de mult „de mult timp" (N-a mai venit ~);
  7. prepoziţie + substantiv sau verb la supin: de mâncare, !de mâncat (a da de mîncare; De mâncat, aş mânca); după masa de prânz, !după prânz.

    Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat „mâncare", după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei".
  8. substantiv + adjectiv sau adjectiv + substantiv: *apă minerală, bună creştere „dezvoltare bună" (O ~ a plantelor se realizează greu), *bună dimineaţa (formulă de salut), *bună stare „stare bună", comisar principal, director adjunct, director general;
  9. substantiv + prepoziţie + substantiv: unt de cacao etc.

        Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (!bine-crescut „cuviincios", !bine-cunoscut „celebru", !bine-venit „oportun, agreat"; !apă-albă „cataractă", *bună-creştere „politeţe", !bună-dimineaţa „plantă", piatră-vânătă „sulfat de cupru"), fie într-un cuvânt: bineînţeles „desigur", !bunăstare „prosperitate", câteodată „uneori"; demult „odinioară" (S-a întâmplat ~), niciodată „nicicând", !niciun (adjectiv pronominal), untdelemn „ulei".
Note:
  1. Pentru că nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, grupurile de cuvinte nu au fost incluse ca atare în Dicţionar decât în măsura în care era necesar să se pună în contrast cu ele scrierea unor compuse.

4.3. Scrierea locuţiunilor

  1. Locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate64, nedeosebindu-se grafic de grupurile libere de cuvinte. Este vorba de locuţiuni:
    1. adjectivale: altfel de „diferit”, astfel de „asemenea”, de prim rang „de calitatea întâi”;
    2. adverbiale: !altă dată „în altă împrejurare”, !alte dăţi „în alte împrejurări”, !cu bună ştiinţă, *de bunăvoie „benevol”, de altfel „de altminteri”, *în jur „în preajmă”, *în jur de „aproximativ”;
    3. conjuncţionale: *chit că, dat fiind că (considerată şi îmbinare liberă), !odată ce, *până ce, *până să;
    4. interjecţionale: !Doamne fereşte;
    5. prepoziţionale: *de jur împrejurul, *în ciuda, *în jurul, *în locul, !odată cu;
          !În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.
    6. pronominale: !Domnia Lui, !Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, !Măria Ta;
    7. substantivale: aducere aminte „amintire”, alter ego „dublu”, !băgare de seamă „atenţie”;
    8. verbale: a aduce aminte „a aminti”, a avea de-a face, a băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”;
          Scrierea în mai multe cuvinte distinge unele locuţiuni de cuvintele compuse cu o componenţă identică sau asemănătoare, scrise într-un cuvânt (altădată „odinioară”, fiindcă „deoarece”), sau de grupuri de cuvinte scrise diferit (de altfel „de alt soi”).
          Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive foneticetotdeauna (de-a berbeleacul, !dintr-odată) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (*aşa şi aşa/aşa şi-aşa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (!de (pe) când Adam-Babadam).
  2. Se scriu cu cratimă unele locuţiuni adverbiale rimate sau/şi ritmate: calea-valea, câine-câineşte, fuga-fuguţa, treacă-meargă, vrând-nevrând.
  3. Se despart prin virgulă grupurile componente ale unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică, uneori rimate sau/şi ritmate: cu chiu, cu vai; de bine, de rău; de voie, de nevoie.

        Vezi şi 4.2.5. Numerale.
Note:
  1. Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe locuţiuni — interpretate uneori şi ca grupuri de cuvinte — nu au fost incluse în DOOM1, în DOOM2 adăugâdu-se un număr restrâns.