2.3.2. Consoane duble

1. Consoanele duble notează, de regulă, două sunete-consoane (care se pronunţă amândouă), şi anume:
- consoane identice, în:

- cuvinte compuse: ohmmetru, Sânnicolaul Mare^[46];
- derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu aceeaşi consoană eu aceea in care se termină prefixul: înnoda, înnopta; interregional; transsiberian; posttotalitar (dar îneca, înota);

- consoane diferite: [k] şi [c] notate cu aceeaşi literă, c (accent, occipital, succes, vaccina).

2. În unele neologisme şi in nume proprii scrise după model străin şi derivate de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, un singur sunet, care poate avea aceeaşi valoare ca şi consoana simplă (bourree, fortissimo, kibbutz, loess, watt; Philippide, Rosetti) sau o valoare diferită: ll [1'] (caudillo), zz [ţ] (mezzosoprană, Negruzzi).
V. şi 5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând.

Note

46. ↑ În DOOM1, p. XV, era citat şi cel-lalt (care nu exista în Dicţionarul propriu-zis şi era combătut în Îndreptar, p. 22), dar singura formă literară este celălalt.
    

2.3.1. Vocale duble

1. Vocalele duble notează două sunete identice şi se pronunţă de regulă amândouă, în silabe diferite: contra|amiral; lice|e, para|aldehidă, re|examina; fi|ind, şti|inţă (dar cunoştinţă, încunoştinţa); alco|ol, co|opta.
Se scriu şi se pronunţă cu o singură vocală prerie, proroc.

2. Vocale duble se întâlnesc şi în unele nume proprii străine sau româneşti scrise după model străin; în unele dintre ele nu se pronunţă decât o vocală: Aachen, Aalto, Aaron, Nausicaa, Varlaam, uneori diferită de a, după regulile limbii în cauză (Aasen [osen]).
în unele împrumuturi sau nume proprii, vocalele duble pot avea alte valori decât în scrierea cuvintelor româneşti, în funcţie de regulile ortografice ale limbii respective: spleen (angl.) [splin]

2.3. Litere duble

2.2.2. s şi ş; x; z

1. Se scrie şi se pronunţă ş în împrumuturi din germană (ştrand), dar s în împrumuturi din alte limbi: spray, stat, stofă, strangula.

2. Se scrie şi se pronunţă ex numai în formaţiile în care acesta este prefix (excava, excrescenţă), dar es în cuvinte în care face parte din rădăcină: escalada, escroc.

3. în unele cuvinte, grupul de sunete [ks] este redat prin succesiunea de litere cs: fucsie, rucsac (darfux, ruxandră); v. şi n. 27.

4. cţ şi x nu trebuie confundate în reflecţie „gândire" şi reflexie „fenomen fizic".

5. înaintea anumitor consoane (sonore şi sonante) se scrie s sau z, în funcţie, în general, de pronunţarea literară:
- înaintea consoanelor surde p, t, c, ş,fşih se scrie şi se pronunţă s: despacheta, destăinui, tusşase, desfigura, deshuma;
- înaintea consoanelor sonore b, d, g, j şi v se scrie şi se pronunţă z: zbor, dezbate; zdup, brazdă; zgomot, izgoni; dezjuga, răzjudeca; zvănta, azvârli.

Excepţii: se scriu cu s unele neologisme:
- derivate (în limba română sau împrumutate) cu prefixul trans-: transborda, transdanubian, transgresiune, transversal;
- compuse împrumutate: aisberg, glasbeton, glasvand, jurisdicţie;
- alte cuvinte: disident, disertaţie (dar a dizerta), premisă, sesiune;
- nume proprii: Desdemona;

6. înaintea consoanei sonore z se păstrează s în prefixele des-, ras-: deszăpezi, răszice.

7. înaintea sonantei r se scrie şi se pronunţă z: dezrobi.

8. Se scrie z în unele împrumuturi pronunţate în limba literară actuală ca atare: khermeză (ea bazin etc)

9. înaintea lui /, m, n sunt posibile ambele pronunţări, astfel că singurele reguli particulare privesc:
- prefixul ăez-: dezlega, dezminţi, deznoda;
- finalele -sm (marasm, pleonasm, sarcasm — inclusiv sufixul -ism: simbolism) şi -smă în neologisme (fantasmă, prismă) şi derivatele lor (fantasmagoric, prismatic);
- păstrarea consoanei finale a rădăcinii în cuvintele analizabile formate aţi sufixul -nic: casnic, josnic (de la casă, jos), dar groaznic, obraznic, paznic (de la groaza, obraz, pază);
- celelalte cuvinte se scriu, unele eu s (slab, desluşi, sminti, smântână, snoavă, trosni), altele cu z (zloată, izlaz, zmeu, izmă, caznă, gleznă).

10. cvasi- se scrie şi se citeşte cu s (cvasitotalitate, cvasiunanimi^[45]), dar izo- cu z (izofonă, izoglosă, izolexă), ca şi \concluziv şi \coroziv, la fel cu concluzie şi coroziune.


Note

45. ↑
    Dar tot mai frecvent [cvazi-].
    

2.2.1. înainte de p şi b: m

Înainte de p şi b se scrie m (nu n), inclusiv în prefixe care înaintea altor consoane se scriu cu n: ambulanţă, amplasa, combate, complăcea, emblemă, emplastru, imbatabil, improviza, îmbolnăvi, împărat, umbla.
Excepţie: Istanbul.

2.2. Consoane