6.7. Verbul

1. Hotărârea Academiei Române privind revenirea la â în scrierea limbii române are implicații și în scrierea unor verbe și anume:
   
   • verbele de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în î se scriu:
     
     • la sfârșit cu -î, și anume la infinitiv prezent (și la modurile și timpurile compuse cu acesta — viitor și condițional-optativ prezent), la indicativ perfectul simplu persoana a III-a singular (el, ea coborî) și la imperativ negativ persoana a II-a singular (nu coborî);
     • în interior cu â: indicativ prezent persoanele I și a II-a plural (coborâm, coborâți), perfect simplu persoanele I și a II-a singular și toate persoanele la plural (coborâi etc), mai-mult-ca-perfect toate persoanele (coborâsem etc), conjunctiv prezent persoanele I și a II-a plural (să coborâm, să coborâți), imperativ persoana a II-a plural (coborâți), gerunziu coborând, participiu și supin coborât (și modurile și timpurile compuse cu acestea — prezumtiv prezent, respectiv infinitiv perfect, perfect compus, viitor anterior, conjunctiv, condițional-optativ și prezumtiv perfect);
   • gerunziul verbelor de conjugările I, a II-a și a III-a formate cu sufixul -ând se scrie cu â: cântând⁸⁰, având, tăcând, făcând, mergând, pierzând;
   • la verbele care încep cu î- (a începe, a învinge), acesta se păstrează și în interiorul cuvântului, la modurile la care forma negativă se realizează cu prefixul ne- (și adverbele mai, prea): neîncepând, nemaiîncepând, neînceput.
2. Cealaltă prevedere a Hotărârii Academiei Române din anul 1993 privește modificarea scrierii formelor de indicativ prezent persoanele I singular și plural și a II-a plural ale verbului a fi, revenindu-se la scrierea lor anterioară, cu u: sunt, suntem, sunteți⁸¹ (pronunțate ! [suntem], [sunteți], și nu [sîntem], [sînteți]).
3. !Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect plural sunt învechite / populare.
4. Imperativul negativ se formează de la infinitiv, de aceea la verbe ca a duce, a face, a fi, a zice diferă de cel pozitiv: du/nu duce, fă/nu face, fii/nu fi, zi/nu zice etc.
5. Verbe de conjugarea I
   • a agrea, a crea, a procrea, a recrea, a suplea păstrează vocala e din rădăcină înaintea sufixului de prezent: agreez, agreezi, agreează.
   • !a continua are, conform normei actuale, la indicativ și conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (eu) (să) !continui (nu continuu).
   • a da are imperfectul dădea, dar a reda „a descrie” - reda.
   • !a decerna trebuie conjugat cu -ez: (eu) (să) !decernez (nu decern).
6. Verbe de conjugarea a II-a
   • a avea are la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular și plural, forma (să) aibă (nu să aibe, să aivă).
   • Sunt de conjugarea a II-a, cu infinitivul (și toate formele compuse cu el) în -ea (și nu de conjugarea a III-a, cu infinitivul în -e), verbe ca a cădea; a părea și derivatele lui; a plăcea; a prevedea.
   • a cădea; a părea, a plăcea, a prevedea, a scădea, a tăcea au la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural, accentul pe desinență: (să) cădem, (să) cădeți (nu să) cadeți).
7. Verbe de conjugarea a III-a
   • a bate, a duce, a face, a merge au la indicativul și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural, accentul pe temă: (să) batem, (să) bateți (nu (să) batem);
   • a scrie păstrează vocala e la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural, și la imperativ, persoana a II-a plural: (să) scriem, (să) scrieți; scrieți (nu: scrim, scriți).
8. Verbe de conjugarea a IV-a
   • Se scriu la infinitiv prezent (și formele compuse cu acesta), precum și la perfectul simplu, persoana a III-a singular, cu un singur -i: a veni, (el) veni, dar la persoana I a aceluiași timp — cu -ii: (eu) venii.
   • !a absolvi, inclusiv pentru sensul „a termina un an/ o formă de învățământ”, trebuie conjugat fără -esc: (eu) (să) !absolv (nu (eu) (să) absolvesc).
   • a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma !(ei) miros (nu (ei) miroase).
   • a trebui⁸² are la indicativ prezent, persoana a III-a, forma trebuie, dar la conjunctiv prezent (să) trebuiască.
9. Sunt considerate la fel de corecte formele verbelor a voi și a vrea, nu însă și cele rezultate prin contaminarea lor (imperfect vroiam etc).

Principalele forme neregulate sunt înregistrate în Dicționar.

Note:

80. ↑Verbele de conjugarea I în -ia (apropia, muia, tăia) au gerunziul în -ind: apropi-ind etc.
81. ↑Conform unei tradiții latinizante întrerupte prin reforma ortografică anterioară, deși nu provin din formele corespunzătoare din latină, ci din conjunctivul latin, continuat în formele moștenite scrise anterior sînt etc. Redarea acestora din urmă trebuie făcută acum cu â: sânt etc.
82. ↑Care este și verb personal, cu persoana a III-a plural la imperfect trebuiau, perfectul simplu trebuiră, perfectul compus au trebuit, mai-mult-ca-perfect trebuiseră, viitor vor trebui etc.

6.6.4. Pluralul

1. Substantivele masculine care la singular au un i la finală se scriu la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i: cafegiu, copil, fiu — cafegii, copii, fii — cafegiii, copiii, fiii.
   
2. Poate exista ezitare în ce privește forma de plural (în cadrul aceluiași gen) la unele substantive feminine cu pluralul (și genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i și neutre cu pluralul în -uri sau -e; la aceste substantive, opțiunea normei actuale este una din următoarele:
   
   • ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferință pentru una dintre ele (indicată prima în Dicționar); precum !căpșuni/căpșune, !cireșe/cireși, !coarde/corzi, !coperte/coperți, !găluște/găluști, ca și râpe/râpi, respectiv !niveluri/nivele „înălțime, stadiu, treaptă”, ca și chipie/chipiuri, tuneluri/tunele;
   • se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede, dar !gagici, !poieni, !țigănci) și neutre precum chibrituri (chibrite fiind simțit ca incult), dar !seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu);
   • substantivele feminine formate cu sufixul -toare care au sensuri diferite se constituie în serii dintre care cele care desemnează persoane au pluralul la fel cu singularul (apărătoare, lipitoare), în timp ce au pluralul în -i cele care desemnează obiecte (apărători) sau animale (lipitori).
3. Normele actuale recomandă păstrarea alternanței la pluralul substantivului cotidian — cotidiene (așa cum se comportă adjectivul din care provine).
4. Pentru pluralul în -i al unor termeni tehnici v. 6.6.1. Genul.
5. Desinența de plural se leagă prin cratimă la cuvintele greu flexionabile, precum numele literelor și sunetelor: x-uri.
6. La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume:
   
   • folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural: !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy;
   • încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului:
     
     • la cele masculine — cu desinența -i, cu altenanțele fonetice corespunzătoare: *adidași, *bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeți, ca boși;
     • la cele neutre, în general cu desinența -uri, legată
       
       • direct la cuvintele — chiar nedaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boarduri [borduri], clickuri [clicuri], *gadgeturi [gheǧeturi], *itemuri [itemuri], *trenduri [trenduri], !week-enduri [uĭkenduri]);
       • prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (!bleu-uri [blöuri], show-uri [șouri]) sau care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.

V. și 1.2.4. Cratima, 6.1. Adjectivul., 6.3. Articolul.

6.6.3. Genitiv-dativul singular

1. La substantivele feminine de tipul apărătoare, casă, femeie, gramatică, lipitoare, vulpe, genitiv-dativul singular nearticulat este identic cu pluralul nearticulat (niște apărătoare (persoane) sau apărători (obiecte), case, femei, gramatici, lipitori, vulpi — acestei apărătoare sau apărători, case, femei, gramatici, lipitori, vulpi), iar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la genitiv-dativul singular nearticulat; apărătoarei sau apărătorii, casei, femeii, gramaticii, lipitorii, vulpii.
2. La substantivele feminine terminate la nominativ-acuzativ singular nearticulat în -ie în hiat (tipul câmpie, pustie, vie), genitiv-dativul nearticulat este de asemenea identic cu pluralul (acestei câmpii, pustii, vii), dar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la nominativ-acuzativul singular nearticulat: câmpiei, pustiei, viei.
3. Substantivele feminine terminate la nominativ-acuzativ singular în -e sau -ee (care au pluralul tot în -ee sau nu se folosesc la plural) au aceeași formă și la genitiv-dativul singular nearticulat: justețe, onomatopee; acestei justețe, onomatopee, iar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la această formă comună: justeței, onomatopeei.
4. La substantivele feminine cu pluralul în -uri, genitiv-dativul singular nu corespunde formei de plural: trebi față de treburi.
5. Unele substantive feminine omonime la nominativ-acuzativ singular au genitiv-dațivul singular diferit: !maică¹ „călugăriță”, g.-d. art. maicii; !maică² „marnă”, g.-d. art. maicei/maicii/maichii; soră¹ „grad de rudenie”, g.-d. art. surorii, soră² „infirmieră”, g.-d. art. sorei; la substantivul piele, genitiv-dativul diferă in funcție de sens: pielii, dar (la animale) pieii.
6. La unele substantive feminine nume de rudenie terminate în -ică, precum și la substantivul masculin vlădică, asemănător formal cu ele, sunt admise mai multe forme de genitiv-dativ singular: mămicăi/mămicii/mămichii, vlădicăi/vlădicii/vlădichii.
7. Formațiile cu structura substantiv denumind persoane (grade de rudenie sau relații sociale) + adjectiv posesiv: bunicu-meu, bunică-mea, nevastă-mea, soră-mea au genitiv-dativul la masculin cu articolul proclitic lui: lui bunicu-meu, iar la feminin bunică-mii, nevesti-mii, soră-mii.
8. Unele substantive proprii provenite din substantive comune au genitiv-dativul diferit de acela (articulat) al substantivelor comune respective: lui Brăduț, Floricicăi/Floricichii, Vioarei, față de brăduțului, floricelei, florii.
9. La unele nume proprii, normele actuale admit variante de flexiune: Floricicăi/Floricichii, !Ilenei/lleanei.

V. și 6.6.4. Pluralul, 6.3. Articolul.

6.6.2. Nominativ-acuzativul singular

1. Norma actuală admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu rădăcina terminată în -l și pluralul în -e și le-au creat după modelul sofa, sofale, cafea, cafele: !bretea pentru sensurile „fâșie de susținere la îmbrăcăminte; ramificație rutieră”, !sanda (nu sandală).
2. Tendința distingerii între forma de singular și cea de plural se concretizează în acceptarea de către norma academică a unui singular precum !cârnat (nu cârnaț).
3. Norma nu admite decât formele salariu, serviciu, nu salar, servici, prima fiind taxată în cel mai bun caz ca regională, iar a doua ca incultă.
4. La substantivele feminine neologice nume de ocupații terminate în -ogă, norma nu a admis (și) formele în -oagă: filologă (nu (și) filoloagă — evitată, probabil, și din cauza coincidenței finalei cu adjectivul oloagă), pedagogă; aceste forme feminine sunt însă rar folosite, existând tendința de a utiliza cu referire la femei echivalentul masculin (expresie a unei puternice rezistențe față de încercările de feminizare a numelor de ocupații): Ea este filolog (dar fizician/fiziciană etc).
5. Norma literară respinge forma doctoră, admițând numai doctoriță.

6.6.1. Genul

1. Substantivele la care există ezitare în ce privește apartenența la genul feminin sau neutru, respectiv masculin sau neutru (cu implicații asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situații:
   
   • cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite, regionale sau populare) sunt specializate pentru sensuri sau domenii diferite: !a¹ (literă) s. m./s. n., *a² (sunet) s. m.; !basc²/bască³ „beretă”, !basc³ „adaos la bluză sau jachetă”, bască² „albie, lâna tunsă de pe o oaie, bluză, vestă”, bască³ „limbă”; !colind¹ „colindat”, colind²/colindă „cântec”; zăloagă „semn de carte, capitol”, !zălog¹ „arbust”, !zălog² „garanție”;
     
   • ambele sunt admise ca variante literare libere: !basc²/bască¹ (beretă), colind¹/colindă (cântec);
     
   • norma actuală a optat pentru un singur gen, și anume !masculin, !clește masculin (cu pl. clești), !foarfecă feminin;
     
2. !Conform tendinței de specializare, la unii termeni, a masculinului pentru limbajul tehnic, norma actuală admite și genul masculin (și deci pluralul în -i) la substantive ca !element¹ (de calorifer) s. m., pl. elemenți, față de !element² „fenomen, componentă” s. n., pl. elemente; !robinet s. n./s. m., pl. robinete/robineți; virus¹ „program de calculator” s. m., pl. viruși, virus² „agent patogen” s. n., pl. virusuri.
   
3. La substantivul împrumutat din engleză mass-media s-a admis (în acord cu forma și în conformitate cu trecerea unor plurale neutre latinești la origine la feminin singular) folosirea lui ca feminin singular (!mass-media actuală), cu genitiv-dativul articulat !mass-mediei (prin intermediul mass-mediei).
   

6.6. Substantivul

6.5. Pronumele şi adjectivul pronominal

1. Acordul în persoană, gen, număr și caz al adjectivului pronominal de întărire însumi (pentru formele sale v. Dicționarul s.v. însumi, însuți, însuși, înșine, înșivă, înșiși) este obligatoriu.
   
2. Pronumele și adjectivul demonstrativ de depărtare și de identitate se scriu la feminin singular aceea [ačeia], aceeași [ačeiași], iar la masculin plural aceia, aceiași.
   
3. Pronumele și adjectivele posesive noștri, voștri se scriu totdeauna cu un singur -i (ai noștri tineri, tinerii noștri), pentru că nu primesc articol.
   
4. !În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv, dobândînd sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul: !un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.
   
5. Prepoziția pe la acuzativul pronumelui relativ care cu rol de complement direct este obligatorie (Omul pe care l-am văzut, nu Omul care l-am văzut).