4.2.3. Conjuncţii

Conjuncţiile compuse se scriu într-un cuvânt sau în cuvînte separate.

1. Se scriu într-un cuvânt conjuncţiile compuse la origine, dar sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori): deoarece, deşi, fiindcă, încât (îl durea atât de tare, încât nu putea vorbi), întrucât „deoarece" (A lipsit întrucât era bolnav), precum, vasăzică (şi adv.) „prin urmare, deci".
   
   

       Ele se disting astfel de locuţiunile şi de grupurile de cuvinte cu o
   componenţă asemănătoare, scrise în cuvinte separate: dat fiind că, în cât (În cât [„în ce dată”] suntem astăzi?, în cât timp ai scris?), întru cât „în ce măsură" (Nu văd întru cât ideea ta ar fi mai bună), va să zică „înseamnă” („o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are.” Caragiale).

2. Se scriu în cuvinte separate conjuncţiile analizabile formate din două elemente conjuncţionale: ca să, cum că, cum şi, de să, încât să, precum că.

4.2.2. Adverbe

    Adverbele compuse (dintre care unele sunt şi adjective sau conjuncţii) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

1. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori) compuse din:
   
   1. adjectiv (calificativ sau pronominal) + substantiv: altădată „odinioară”, altfel „în alt mod, în caz contrar”, astăzi, astfel, bunăoară, deseori, rareori, uneori;
   2. adverb (± prepoziţie) + adverb (uneori provenit din participiu) sau numeral: bineînţeles „desigur”; câteodată „uneori”, nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, niciodată „în niciun moment”, numai „doar”, numaidecât „imediat”, totodată „în acelaşi timp”, totuna „la fel”;
   3. adverb + conjuncţie: aşadar;
   4. adverb + elementul final -va: cândva;
   5. adverb + elementul final -şi: câtuşi, iarăşi, totuşi;
   6. adverb (şi adjectiv) provenit din participiu la forma negativă compus cu adverbul mai intercalat între ne- şi participiu: nemaipomenit;
   7. articol/numeral + substantiv: !odată „cândva, imediat, în sfârşit”;
   8. conjuncţie + pronume: dar(ă)mite;
   9. elementul iniţial fie(şi)-, oare(şi)-, ori(şi)- + adverb: fiecum (înv.), oare(şi)cum „cumva”, oricând, oricum, oriîncotro, *ori(şi)cât;
   10. prepoziţie (± prepoziţie) + adverb: adesea, arar, deasupra, decât „numai”, degeaba/demult „odinioară”, deplin (şi adjectiv), desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, împotrivă, înadins, îndeaproape, îndelung, întocmai, (mai) prejos, (mai) presus;
   11. prepoziţie (± prepoziţie) + numeral: împreună, întruna „mereu”;
   12. prepoziţie + prepoziţie + prepoziţie: dedesubt;
   13. prepoziţie + pronume: laolaltă;
   14. prepoziţie (± prepoziţie) + substantiv: acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată, departe, devale „în jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, !diseară/deseară, împrejur, încontinuu „mereu”;

   !Rostirea şi scrierea !diseară sunt preferate lui deseară, deoarece nu se mai percepe, în general, provenienţa din de + seară.

   15. verb + conjuncţie: parcă, cică (pop.), mătincă (pop.);
   16. tipuri izolate: alaltăieri, pretutindeni, (în)totdeauna, vasăzică „adică”.
2. Se scriu cu cratimă adverbele compuse:
   
   1. (parţial) analizabile (incluzând uneori adverbe provenite din substantive): *alaltăieri-dimineaţă, *azi-mâine, *azi-noapte, *mâine-dimineaţă;
   2. rimate sau/şi ritmate, formate din elemente care nu există independent: ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam;
   3. provenite prin schimbarea categoriei gramaticale din substantive compuse scrise cu cratimă: după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”;
   4. în care cratima notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
      
      

          Scrierea împreună deosebeşte asemenea adverbe de grupurile de cuvinte cu o structură asemănătoare, în care componentele îşi păstrează independenţa şi înţelesul, şi care se scriu în cuvinte separate: altă dată, alt fel, bine înţeles, câte o dată, de cât, de fel, de grabă (De grabă, a greşit), de loc, de mult, de plin, *de sigur (De sigur, e sigur), de vale, de vreme, *după amiaza (După amiaza aceea toridă a urmat o seară răcoroasă), *după masa (A plecat imediat după masa de prânz), *fie cum (Fie cum vrei tu), în continuu, într-una (scris cu cratimă din motive fonetice), nici când, nici (de) cum, nici odată, nici o dată, nu mai, numai de cât, oare cum, o dată, ori cât, tot odată, tot o dată, tot una, va să zică „vrea să însemne”.

4.2.1. Adjective

    Adjectivele calificative compuse (dintre care unele sunt şi substantive sau adverbe) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.

1. Se scriu într-un cuvânt:
   
   
   1. adjectivele (mai ales din fondul vechi) sudate (unele reprezentând tipuri rare şi învechite) din cuvinte care există şi independent, cu structura:
      
      
      • adjectiv + adjectiv (având flexiune numai la ultimul component): rozalb;
      • adjectiv + substantiv: pursânge (invariabil);
      • adverb (uneori substantivizat) + adjectiv (uneori provenit din participiul unui verb compus): binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor; clarvăzător; preafericit;

          Aceste compuse se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care reprezintă fie compuse mai puţin sudate, scrise cu cratimă (!bine-crescut „cuviincios"), fie grupuri de cuvinte, care se scriu separat (!bine crescut „dezvoltat bine").

      • prepoziţia a + tot/toate + adjectiv (tip învechit): atoateştiutor, atotputernic;
      • prepoziţie + substantiv sau adjectiv: cuminte, deplin;
      • substantiv (uneori provenit dintr-un adjectiv) + adjectiv: răufăcător, răuvoitor; codalb;
      • izolări de propoziţii: cumsecade;
   2. adjectivele neologice care au în componenţă elemente de compunere: *aeroportuar, *autocopiativ, *cronofag, * electrocasnic, *heliomarin, *neoliberal, *sociocultural;
      
   3. adjective cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element (!cehoslovac „din fosta Cehoslovacie", dacoromân „român(esc) din Dacia", sârbocroat), ca şi unele adjective asemănătoare împrumutate (galoromanic, retoroman);
      

          Adjectivele cu structură şi componenţă asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă: *ceho-slovac „dintre Cehia şi Slovacia", *sârbo-croat.

   4. adjectivele (în general provenite din participii) la forma negativă compuse cu adverbul mai intercalat între prefixul ne- şi adjectiv: nemaipomenit.
      
2. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate cu structura:
   
   
   1. adjectiv + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (*bun-platnic, instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist, *rău-platnic), la ambele componente - (globuri) *albe-argintii, (mere) dulci-acrişoare — sau invariabile: (televizoare) *alb-negru;
      

      Dar v. mai sus rozalb.

   2. adjectiv invariabil (desemnând o culoare) + adverb (uneori provenit din participiu) exprimând o nuanţă: (bluză/bluze) galben-închis, roşu-deschis;
      
   3. adjectiv (printre care unele referitoare la etnii, limbi etc.) ± vocala de legătură o + adjectiv, având flexiune numai la ultimul component (burghezo-democratic, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, francez-român, greco-catolic, româno-american, ruso-român/rus-român), ca şi alte adjective asemănătoare împrumutate: *anglo-normand, austro-ungar, franco-italo-spaniol, indo-european, medico-legal;
      
   4. adverb (invariabil!) + adjectiv (eventual provenit din participiu), compusul prezentând o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază: aşa-zis „pretins", !bine-crescut „cuviincios", !bine-cunoscut „celebru", !bine-venit „oportun, agreat", drept-credincios, înainte-mergător, liber-schimbist, nou-născut, propriu-zis, sus-numit;
      

          Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează sensul (!bine crescut „dezvoltat bine").

   5. substantiv denumind un punct cardinal + adjectiv: est-european, nord-american, nord-vestic, sud-dunărean;
      

          În compusele complexe se recomandă ca între principalele secvenţe să se folosească linia de pauză: americano-vest-german, nord-nord-vestic.

   6. izolări de propoziţii/fraze: (meşter) drege-strică.

4.2. Scrierea cuvintelor compuse

    Modul de scriere a cuvintelor compuse este în funcţie de natura elementelor componente (cuvinte, elemente de compunere sau abrevieri), de vechimea compuselor, de gradul de unitate semantică şi de sudură formală, de apartenenţa elementelor componente la diferitele părţi de vorbire, de raporturile sintactice care au stat la baza compusului, de părţile de vorbire cărora le aparţin compusele şi, in cazul cuvintelor flexibile, de modul de flexiune, precum şi, uneori, de tradiţie.
    Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos prezentăm o descriere a practicii ortografice privind principalele tipuri de cuvinte compuse.
    Aceste probleme sunt prezentate pe părţi de vorbire (deşi unele cuvinte se pot încadra în mai multe părţi de vorbire), în ordinea alfabetică a acestora.

4.1.2. Sufixe şi derivate cu sufixe

1. Se scriu într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu sufixe, chiar dacă sunt formate de la cuvinte scrise cu cratimă (*albaiulian, burtăverzime, *negruvodean, târgujian, târgumureşean de la Alba-Iulia, burtă-verde etc) sau separat (antonpannesc, băimărean, camilpetrescian, cezarpetrescian, cincisutist, costarican, newyorkez, sanmarinez, sătmărean, *srilankez de la Anton Pann, Baia Mare, cinci sute etc).
   
2. Se scriu cu cratimă derivatele cu sufixe de la abrevieri literale (R.A.T.B.-ist) sau de la litere (X-ulescu)
   
   

   Se scriu însă într-un cuvânt derivatele devenite cuvinte: ceferist.

3. Se pot scrie fie într-un cuvânt (cu căderea, uneori, a vocalei finale a numelui), fie cu cratimă (cu păstrarea vocalei finale a numelui) derivatele de la nume proprii străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: poeesc/poe-esc, rousseauism/rousseau-ism, *shakespearian/shakespeare-ian de la Poe [pou], Rousseau [ruso], Shakespeare [şecspir].
   
   

   La derivate de la cuvinte cu o finală neobişnuită în limba română, vocala finală a acestora poate cădea în favoarea vocalei cu care începe sufixul: dandism (nu *dandysm) < dandy + sufixul -ism.

4. Se scriu separat numai sufixele folosite ocazional cu rol de cuvinte: isme „mode".

4.1.1. Prefixe şi derivate cu prefixe

1. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt majoritatea derivatelor cu prefixe: antemeridian, antipersonal, a circumscrie, a dezvinovăţi, interregional, a juxtapune, neeuclidian, nonviolenţă, *preaderare, a răsciti.
   

       Derivatele cu prefixe se deosebesc astfel de locuţiunile cu o structură asemănătoare, care se scriu în cuvinte separate (non troppo), precum şi de formaţiile noi sau/şi ocazionale, care se scriu cu cratimă (non-EU „din afara Uniunii Europene”).

2. Se scriu cu cratimă între prefix şi cuvântul de bază anumite derivate cu prefixe (acest mod de scriere corespunzând unei rostiri mai insistente), şi anume:
   
   • obligatoriu:
     
     • derivatele cu prefixul ex- „fost”: ex-prim-ministru, ex-preşedinte;
       

           Derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt: *a exînscrie.

     • unele derivate noi sau/şi ocazionale care au ca bază un pronume substantivizat (non-eu), indicarea prescurtată a unui an calendaristic (ante-'89, post-'989), un nume propriu (anti-Maiorescu; Ionescu, ne-Ionescu; pro-Ionescu), o literă (non-a), o abreviere (pro-NATO);
       

           Derivatele obişnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: antemeridian, antiaerian, neabătut, nonconformist, postcalcul, *proamerican.
           Se scriu cu cratimă, din raţiuni fonetice, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid, derivatele cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-.

   • facultativ, pentru punerea în evidenţă a prefixului sau/şi a bazei, unele derivate scrise în mod obişnuit fără cratimă, mai ales:
     
     • derivate cu prefixe superlative: ultra-progresist (Caragiale);
       

           În mod obişnuit, derivatele cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt: ultraprogresist.

     • derivate cu sensuri mai puţin obişnuite: ne-voie „absenţa voinţei”, pre-text „ceea ce precedă un text”, a re-crea „a crea din nou”;
       

           Acestea se deosebesc astfel de omonimele obişnuite, care se scriu într-un cuvânt: nevoie „necesitate”, pretext „pretins motiv”, a recrea „a destinde”.

     • derivate supraprefixate cu acelaşi prefix (extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat) sau cu prefixe diferite (endo-exocrin, exo-endocrin);
     • derivate mai mult sau mai puţin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeaşi literă: răs-străbun;
       

           Derivatele obişnuite în această situaţie se scriu într-un cuvânt: transsiberian.

3. Un prefix poate fi scris, în cadrul cuvântului, între paranteze rotunde — mai ales în stilul ştiinţific, în publicistică etc. —, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/şi reintroduse”.
   
4. Se scriu separat prefixele folosite singure în mod accidental, în opoziţie cu termenul de bază sau cu un derivat cu alt prefix de la aceeaşi bază (X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; legume ne [= nemirositoare] sau mai puţin mirositoare. Gib. I. Mihăescu), precum şi prefixele folosite cu rol de cuvinte (devenite adjective invariabile: *extra, *super, *ultra).

4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor şi sufixelor