2.1.8. Vocale în hiat

     1. Se scrie -ie (la forma nearticulată), respectiv -ia (la forma articulată) -pronunţate în două silabe — în substantive feminine ca i-e (bucuri-e, famili-e, istori-e, vi-e), respectiv i-a: bucuri-a, famili-a, istori-a, vi-a.

     2. În pronunţarea actuală se manifestă şi tendinţa reducerii hiatului, prin pronunţarea ca diftong a unor vocale alăturate (ziar [ziar]).

2.1.7. oa şi ua

     1. La început de cuvânt se scrie totdeauna oa: oare, oameni, oaste.

     2. După consoană se scrie şi se pronunţă oa: coadă, doar, foarte, joacă, moară, poartă, soare.

     3. După vocală se scrie:
- oa când alternează cu o: cuvioasă/cuvios, găoace/găoci, respectuoasă/respectuos;
- ua când nu alternează cu o (ci cu uă): a doua/două, piua/piuă, roua/r ouă, steaua/(reg.) steaua, ziua/ziuă.

2.1.6. eo, io şi eoa, ioa

     1. Se scrie totdeauna io, ioa după [c], [g] (ciorchine, giol; cioară, gioarsă) şi după ch, gh [k'], [g'] când fac parte din aceeaşi silabă (chior, chioşc, şchiop, ghiol, ghiotura; chioară, şchioapă, ghioagă).

cheo, geo notează secvenţe pronunţate în silabe diferite [che-o], [ge-o]: che-otoare, ge-ologie (eo nu se pronunţă însă în silabe diferite în geor-gi-an, Geor-ge, ca şi în Gheor-ghe).

     2. După alte consoane se scrie şi se pronunţă de obicei eo (deodată, leorpâi, pleosc) şi eoa (leoarcă), dar io în feleştioc.

2.1.5. eai, eau şi iai, iau

     1. Se scrie şi se pronunţă iai, iau la început de cuvânt (iau) şi la început de silabă după vocală: îndoiai, îndoiau; suiai, suiau.

     2. După consoană se scrie şi se pronunţă după aceleaşi reguli ca la ea, ia:
- eai, eau: urecheai, urecheau, vegheai, vegheau, beau, şleau, vreau;
- iau: miau.

2.1.4. ea şi ia

     1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală:
- se scrie şi se pronunţă ia când alternează cu ie (iadă/ied, iarnă/ierni, baia/baie, băiat/băieţi, femeia/femeie, tăia/taie, trebuia/trebuie, trăiască/trăieşte, întemeiază/întemeieze, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni) sau cu i (joia/joi, treia/trei);
- se scrie ea, dar se pronunţă [ia] când alternează cu e: ea/el; în neologisme, vorbitorii limbii literare pronunţă ea, sub influenţa scrierii: aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez.

     2. După t, d, s, z, ţ, l,n şi r se scrie şi se pronunţă totdeauna ea: deal, leac, neam, vinerea, seară, teapă, ţeapă, zeamă.
În aceştia şi atâţia, după t şi ţ se scrie ia, care alternează cu i (aceşti, aţâţi).

     3. Se scrie totdeauna cea, gea când fac parte din aceeaşi silabă: ceapă [čapă], ceas, acea, a cincea, să lucească, tăcea; geacă, geam, fugea.
cia, gia notează secvenţe pronunţate în silabe diferite [ci-a], [gi-a]: ci-anură, elegi-ac, Luci-a, Ligi-a.

     4. După p, b, f, v şi m se scrie şi se pronunţă:
- ea când alternează cu e: beată/beţi, stropeală/stropeli, meargă/merge, bârfească/ bârfeşte, veac/vecie;
- ia când alternează cu ie (biată/biet, piatră/pietre, amiază/amiezi, fiare/fier, viaţă/ vieţi) sau când nu există forme alternante (abia, fiară).
Astfel, beată se deosebeşte de biată.

     5. După ch, gh se scrie:
- ea când alternează cu e: cheamă/chem, cheag/închega, blochează/blochez, gheată/ ghete, gheaţă/gheţuri, veghează/veghez;
- ia când nu există forme alternante: chiar, chiabur, ghiaur, maghiar.

2.1.3. e şi ie

     La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e sau ie, în funcţie, în general, de pronunţarea literară şi de etimologie, şi anume:

     1. în majoritatea neologismelor, la început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e şi se pronunţă [e]: ecran, elev, epocă, eră, examen; aed, aerodrom, alee, coexistenţă, poem; agreez, creez, efectuez;

     2. în pronumele personale şi în formele verbului a fi se scrie e, dar se pronunţă [ie]^[44]: eu, el, ei, ele, eşti, este, e, eram, erai, era, eraţi, erau;

     3. se scrie ie şi se pronunţă [ie] în:
- cuvintele din fondul vechi: ied, ieftin, iepure, ieşi; baie, cheie, femeie, voie;
- verbele neologice cu rădăcina terminată în -i: atribuie, constituie; bruiez, deraiez;
- neologisme cu ie în etimon: hematopoieză, proiect.

Note

43. ↑ Rostirea hipercorectă [e] în loc de [îe] în aceste forme — practicată în special în învăţământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere — este greşită.
    
    

2.1.2. După ş şi j: a, e, i sau ea, ă, â

     După ş şi j se scrie şi se pronunţă a, e, i sau, respectiv, ea, ă, â, în funcţie de structura morfologică a cuvântului, şi anume:

     1. în rădăcina cuvântului se scrie şi se pronunţă numai a, e, i (şi nu ea, ă, â): aşază, deşartă, înşală, muşama, şade, şapcă, şase; jale, jar, tânjală („proţap", folosit mai ales în expresia a se lăsa pe ~); aşeza, înşela, şerpoaică, şes; jecmăni, jeli; maşină, şir; jilţ, jir;

     2. în desinenţe, articol şi sufixe se scriu şi se pronunţă vocale din una din cele două serii, în funcţie de clasa morfologică şi respectându-se identitatea vocalei desinenţelor, articolului sau sufixelor după celelalte consoane, şi anume:

- substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:

-ă (ca şi în mamă, bună) la nominativ-acuzativ (fruntaşă, gureşă, tovarăşă; plajă, tijă) şi la vocativ singular nearticulat (tovarăşă, opus masculinului tovarăşe);
-a (ca şi în mama, buna) la nominativ-acuzativ singular articulat: fruntaşa, gureşa, tovarăşa; plaja, tija;
-e (ca şi în mame, bune) la genitiv-dativ singular nearticulat şi la plural: fruntaşe, gureşe, tovarăşe; plaje, tije;

- verbele de conjugarea I cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:

- a (ca şi în lucra, lucram, lucrat, lucrare) la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (imperfect, participiu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): înfăţişa, înfăţişam, înfăţişat, înfăţişare; angaja, angajam, angajat, angajare;
-ează (ca şi în lucrează) la indicativ prezent persoana a III-a: înfăţişează, angajează;

De aceea, înfăţişează şi aşază se scriu diferit.

- ă (ca şi în lucrăm, lucră) la indicativ prezent persoana I plural şi perfect simplu persoana a III-a singular: înfăţişăm, înfăţişă; angajăm, angaja;
-e/-eze (ca şi în să cânte, să lucreze) la conjunctiv prezent persoana a III-a:
sa îngraşe, să înfăţişeze; să angajeze.

- verbele de conjugarea a IV-a cu tema terminată în ş, j se scriu şi se pronunţă cu:

- i (ca şi în citi, citim, citind, citit, citire) la infinitiv şi in formele şi cuvintele provenite de la acesta (indicativ prezent persoana I plural, participiu, gerunziu, imperativ negativ persoana a II-a singular, infinitiv lung substantivat): sfârşi, sfârşim, sfârşind, sfârşit, sfârşire; îngriji, îngrijim, îngrijind, îngrijit, îngrijire;

Astfel, la verbele cu terna terminată în ş sau j, gerunziul este diferit la majoritatea verbelor de conjugarea I (furişând, angajând) şi respectiv a IV-a (sfârşind, îngrijind).

-ea/-ească (ca şi în citea, să citească) la indicativ imperfect, respectiv conjunctiv prezent persoana a III-a: sfârşea, îngrijea; să sfârşească, să îngrijească.
- sufixele se scriu şi se pronunţă:
-ar (ca şi în lemnar): cenuşar, coşar, gogoşar, birjar; -ământ (ca şi în legământ): îngrăşământ;
-ăreasă, -arie dacă sunt legate de -ar (cenuşăreasă, gogoşărie, birjărie, după cenuşar, gogoşar, birjar) şi -ereasă, -erie dacă sunt legate de -er (lenjereasă, după lenjerie) sau independente;
-ător (ca şi în temător): înfricoşător;
-eală (ca şi în îndrăzneală): greşeală, oblojeală, tânjeală (rar) „tânjire";

Tânjeală se distinge astfel de tânjală; înşală se scrie cu a deoarece nu este substantiv, ci o formă verbală de la a înşela.

-eon (ca şi în braşovean): ieşean, clujean, someşean^[43];
-eaţă (ca şi în negreaţă): roşeaţă;
-ească (ca şi în bărbătească): strămoşească, vitejească.

Note

43. ↑ Numele firmelor Clujana, Someşana erau scrise greşit.