5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând

    Despărţirea în silabe a unor cuvinte are scopul de a pune în evidenţă structura lor silabică şi, în cazul poeziei, metrica bazată pe ea. Ea se face cu ajutorul cratimei şi se foloseşte în unele opere literare pentru a reproduce rostirea sacadată, cu o anumită valoare stilistică: Im-be-ci-lu-le!
    Ortografia este interesată însă mai ales de despărţirea la capăt de rând, care nu coincide totdeauna cu despărţirea în silabe a cuvintelor. Când la sfârşitul unui rând dintr-un text nu mai încape în întregime un cuvânt, un grup de cuvinte care formează o unitate sau o abreviere, elementele în această situaţie pot fi trecute integral pe rândul următor sau, în unele situaţii, pot fi despărţite de la un rând la altul. În cazul grupurilor de cuvinte, despărţirea se face cu ajutorul blancului, iar în cazul cuvintelor – cu ajutorul cratimei⁶⁶.
    Scopul principal al despărţirii la capăt de rând este de a face economie de spaţiu faţă de trecerea integrală pe rândul următor (şi, totodată, de a păstra o dispunere unitară a textului pe spaţiul rândurilor), de aceea despărţirea nu are rost dacă este neeconomică. Pe de altă parte, ea nu trebuie să ducă la dificultăţi de înţelegere şi să fie neelegantă.
    Sistemul de reguli pentru despărţirea la capăt de rând are un caracter mai mult sau mai puţin convenţional. Aceste reguli⁶⁷ privesc atât modul în care se face despărţirea la capăt de rând, cât şi situaţiile în care aceasta este interzisă sau nerecomandabilă.

Note:

66. ↑ În ce priveşte semnele de punctuaţie, spre deosebire de alte limbi, în română punctul, semnul întrebării, semnul exclamării, virgula, punctul şi virgula şi două puncte nu se despart prin blanc de elementul care le precedă (dar sunt urmate de blanc, ca şi linia de dialog); parantezele şi ghilimele deschise se despart de elementul care le precedă, dar nu de cel care le urmează; parantezele şi ghilimelele închise nu se despart de elementele care le precedă; punctele de suspensie şi linia de pauză (în afară de cazul când este folosită ca semn ortografic) se despart prin blanc atât de elementul care le precedă, cât şi de cel care le urmează; cratima ca semn de punctuaţie se comportă la fel ca atunci când este semn ortografic (v. 5.2.3. Despărţirea cuvintelor scrise cu anumite semne ortografice).
67. ↑ În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai limita la care se referă regula respectivă, pentru a o pune în evidenţă, şi nu despărţirea integrală a cuvântului.

4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte65

    Grupurile relativ stabile (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu în cuvinte separate (iar cu cratimă numai din motive fonetice, v. 1.2.4. Cratima). Este vorba de îmbinări în care elementele componente îşi păstrează sensul de bază, care corespunde realităţii denumite, cu structura:

1. adjectiv + substantiv: dublu ve/dublu vî, prim ajutor, prim amorez, triplu exemplar;
   
   

       Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă substantivele compuse cu o structură asemănătoare: *dublu-casetofon, *prim-balerin, primadonă, primăvară, prim-plan, triplu-sec.

2. adverb + adjectiv (în general provenit din participiu): bine crescut „dezvoltat bine" (aluat ~), bine cunoscut „ştiut bine" (caz ~ de toată lumea), bine înţeles „priceput bine", bine venit „sosit cu bine" (~ din război);
3. adverb + adverb: nici odată „nici odinioară" (Nu l-am crezut ~, nu-l cred nici acum);
4. adverb + articol: *nici un (Nu e un om prost şi nici un incult).
5. adverb + numeral: câte o dată (tempo lent) „câte o singură dată" (Mănâncă numai ~ pe zi), nici o dată „nici măcar o singură dată" (Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o ~);
6. prepoziţie + adverb: de mult „de mult timp" (N-a mai venit ~);
7. prepoziţie + substantiv sau verb la supin: de mâncare, !de mâncat (a da de mîncare; De mâncat, aş mânca); după masa de prânz, !după prânz.
   
   

   Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat „mâncare", după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei".

8. substantiv + adjectiv sau adjectiv + substantiv: *apă minerală, bună creştere „dezvoltare bună" (O ~ a plantelor se realizează greu), *bună dimineaţa (formulă de salut), *bună stare „stare bună", comisar principal, director adjunct, director general;
9. substantiv + prepoziţie + substantiv: unt de cacao etc.
   
   

       Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse cu structură şi componenţă asemănătoare, în care elementele componente nu-şi păstrează sensul de bază şi nu corespund realităţii denumite şi care se scriu fie cu cratimă (!bine-crescut „cuviincios", !bine-cunoscut „celebru", !bine-venit „oportun, agreat"; !apă-albă „cataractă", *bună-creştere „politeţe", !bună-dimineaţa „plantă", piatră-vânătă „sulfat de cupru"), fie într-un cuvânt: bineînţeles „desigur", !bunăstare „prosperitate", câteodată „uneori"; demult „odinioară" (S-a întâmplat ~), niciodată „nicicând", !niciun (adjectiv pronominal), untdelemn „ulei".

Note:

65. ↑ Pentru că nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, grupurile de cuvinte nu au fost incluse ca atare în Dicţionar decât în măsura în care era necesar să se pună în contrast cu ele scrierea unor compuse.

4.3. Scrierea locuţiunilor

1. Locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate⁶⁴, nedeosebindu-se grafic de grupurile libere de cuvinte. Este vorba de locuţiuni:
   
   1. adjectivale: altfel de „diferit”, astfel de „asemenea”, de prim rang „de calitatea întâi”;
   2. adverbiale: !altă dată „în altă împrejurare”, !alte dăţi „în alte împrejurări”, !cu bună ştiinţă, *de bunăvoie „benevol”, de altfel „de altminteri”, *în jur „în preajmă”, *în jur de „aproximativ”;
   3. conjuncţionale: *chit că, dat fiind că (considerată şi îmbinare liberă), !odată ce, *până ce, *până să;
   4. interjecţionale: !Doamne fereşte;
   5. prepoziţionale: *de jur împrejurul, *în ciuda, *în jurul, *în locul, !odată cu;
      

          !În locuţiunile odată ce „după ce, din moment ce” şi odată cu „în acelaşi timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.

   6. pronominale: !Domnia Lui, !Excelenţa Sa, Înalt Preasfinţia Voastră, !Măria Ta;
   7. substantivale: aducere aminte „amintire”, alter ego „dublu”, !băgare de seamă „atenţie”;
   8. verbale: a aduce aminte „a aminti”, a avea de-a face, a băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”;
      

          Scrierea în mai multe cuvinte distinge unele locuţiuni de cuvintele compuse cu o componenţă identică sau asemănătoare, scrise într-un cuvânt (altădată „odinioară”, fiindcă „deoarece”), sau de grupuri de cuvinte scrise diferit (de altfel „de alt soi”).
          Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele elemente din componenţa lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice — totdeauna (de-a berbeleacul, !dintr-odată) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (*aşa şi aşa/aşa şi-aşa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (!de (pe) când Adam-Babadam).

2. Se scriu cu cratimă unele locuţiuni adverbiale rimate sau/şi ritmate: calea-valea, câine-câineşte, fuga-fuguţa, treacă-meargă, vrând-nevrând.
3. Se despart prin virgulă grupurile componente ale unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică, uneori rimate sau/şi ritmate: cu chiu, cu vai; de bine, de rău; de voie, de nevoie.
   
   

       Vezi şi 4.2.5. Numerale.

Note:

64. ↑ Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum şi ale componentelor lor, multe locuţiuni — interpretate uneori şi ca grupuri de cuvinte — nu au fost incluse în DOOM¹, în DOOM² adăugâdu-se un număr restrâns.

4.2.9. Verbe

1. Puţinele verbe compuse şi parasintetice sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt: *a se autoacuza, a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a scurtcircuita, a se sinucide; a electrifica, a legifera, a multiplica, a prolifera, a telecomanda; a îngenunchea, a prescurta, inclusiv formaţii accidentale ca a furgăsi, a furlua.
2. Se scrie într-un cuvânt gerunziul negativ compus cu adverbele mai sau prea intercalate între prefixul ne- şi verb: nemaiştiind, nepreaştiind (ca şi neştiind).
   
   

   Pentru participiile corespunzătoare v. 4.2.1. Adjective.

4.2.8.2. Substantive proprii

    Unele substantive proprii (nume de persoane sau de locuri) compuse aparţin unor tipuri care se regăsesc şi printre substantivele comune compuse şi se scriu în acelaşi mod cu acestea (v. 4.2.8.1. Substantive comune), dar există şi tipuri de compuse care se întâlnesc numai printre substantivele proprii sau chiar numai printre numele de locuri, de persoane sau de instituţii etc.
    În cele ce urmează se au în vedere numele proprii româneşti, precum şi unele nume de locuri străine folosite în limba română.
    Unele substantivele proprii româneşti⁵⁷ apar şi cu alte grafii decât cele recomandate de normele academice: este vorba de nume de persoane, a căror scriere (v. nota la Tab. 2) trebuie respectată, pentru a se păstra identitatea persoanei, şi de nume de locuri, care apar în acte oficiale sau în lucrări de specialitate sub forme diferite de cele din limbajul obişnuit.
    În funcţie de gradul de unitate, substantivele proprii se scriu:

1. într-un cuvânt;
2. cu cratimă;
3. în cuvinte separate, 

Astfel:

1. se scriu într-un cuvânt substantivele proprii sudate cu structura:
   
   
   • numeral cardinal + substantiv: nume de locuri (Şaptesate) sau de familie (Cincilei);
     

     Dar Trei Brazi (cabană).

   • prepoziţie sau articol + substantiv: nume de locuri (Subcetate, Suplai) sau de familie (Amarie(i), Celmare, Delavrancea, Dinvale);
     
     

     Dar şi Cel Mare⁵⁸, Între Tarlale.

   • substantiv + adjectiv: nume de locuri (Câmpulung, Satulung) sau de familie (Boubătrân);
     
     

     Dar Baia Mare, Barbă-Albastră.

   • substantiv + prepoziţie + substantiv: Capdebo(u) (nume de familie);
   • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ: nume de locuri (Iacobdeal (deal), Sândominic) sau de familie (Hagiculea, Moşandrei);
     
     

     Dar şi Iacob Deal (sat), Hagi Culev.

   • compuse cu abrevieri (nume de locuri formate din fragmente de cuvinte combinate între ele sau cu cuvinte): Eurasia;
   • compuse provenite din izolări de propoziţii sau fraze: nume de locuri (Vaideei) sau de familie (Sparionoapte);
   • nume proprii religioase cu o structură complexă: Atotputernicul.
2. se scriu cu cratimă următoarele tipuri de substantive proprii:
   
   
   • nume de locuri (cu excepţia toponimelor urbane) cu structura substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ, şi anume:
     
     
     • formate din două nume proprii de loc: Cluj-Napoca (localitate), Bicaz-Tulgheş (pas), Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin (judeţe), Guineea-Bissau (stat), Iezer-Păpuşa (masiv muntos);
     • cu structura nume propriu de loc + substantiv comun cu rol distinctiv (de cele mai multe ori termen generic geografic sau teritorial-administrativ): Devcea-Est, Devcea-Vest (vârfuri de deal), Domneşti-Sat, Domneşti-Târg (localităţi);
       
       

       Dar şi Iacobdeal (deal).

     • cu structura substantiv comun + nume propriu de loc (de cele mai multe ori in compuse cu un termen generic care nu se mai foloseşte actualmente pentru realitatea denumită sau are un sens care nu corespunde realităţii locale actuale): Baia-Sprie, Ocna-Şugatag⁵⁹ (localităţi), Pârâul-Cărbuna (pădure);
   • nume de persoane reale şi de personaje, şi anume:
     
     
     • prenume şi nume de familie compuse din două nume de persoane: Ana-Maria; Ioan Piuariu-Molnar;
     • nume de familie cu structura nume de persoană + nume geografic: Niculescu-Buzău, Rădulescu-Motru;
     • nume de personaje istorice, literare, religioase cu structura nume de persoană + substantiv comun indicând un rang, un grad, o funcţie etc. (indiferent de ordine): Fărcaş-Aga, Roşu-împărat (dar Împăratul Roşu), Ali-Paşa, Negru-Vodă⁶⁰; Baba-Cloanţa, Hagi-Tudose;
       

       Unele nume de persoane se scriu şi într-un cuvânt: Anamaria, Hagiculea.

     • nume de personaje cu structura:
       
       
       • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ:
         Rilă-Iepurilă;
       • substantiv în norninativ-acuzativ + substantiv în genitiv:
         Păunaşul-Codrilor, Zâna-Zânelor;
       • substantiv + adjectiv: Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb;
       • substantiv + prepoziţie sau adverb + substantiv: Craiul-de-Rouă, Şchiopul-căt-Cotul;
       • adjectiv + ca + substantiv: Albă⁶¹-ca-Zăpada;
       • verb + substantiv (provenite din izolări): Strâmbă-Lemne;
       • nume de personaje cu structură complexă: !Statu-Palmă-Barbă-Cot, ]umătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop, Tic-Pitic-Inimă-de-Voinic;
3. se scriu separat:
   
   
   • numele proprii geografice sau administrativ-teritoriale, inclusiv din toponimia urbană (cu excepţia celor de sub 1.), cu structura:
     
     
     • prepoziţie + substantiv: Între Tarlale (stradă), La Om (vârf);
       

       Dar Subcetate.

     • substantiv + adjectiv: Asia Mică, Baia Mare, Marea Neagră, Noua Zeelandă, Peninsula Balcanică, Piatra Arsă (platou montan);
       

       Dar Câmpulung.

     • substantiv + numeral, indiferent de ordine: Bulevardul 1848, Trei Brazi (cabană), Zece Mese (stradă);
       

       Dar Şaptesate.

     • substantiv + prepoziţie + substantiv sau adverb: America de Nord, Câmpia de Vest, Cuţitul de Argint (stradă), Gara de Nord, Vinţu de Jos;
     • substantiv + substantiv cu formă de nominativ-acuzativ (şi valoare de apoziţie): Câmpia Burnas (stradă), Republica Mali, Sultanatul Oman;
     • substantiv + substantiv în genitiv: Balta Brăilei, Calea Victoriei, Delta Dunării, Gura Teghii (comună), Peştera Muierii, Piaţa Unirii, Valea lui Mihai (oraş);
     • cu structură complexă: Cracul cu Doi Lupi (punct geografic), Oceanul Îngheţat de Nord;
   • nume de persoane reale şi de personaje cu structura:
     
     
     • nume propriu de persoană + prepoziţie + nume propriu de loc: Pop de Băseşti, Radu de la Afumaţi;
       
       

       Când se consideră că prepoziţia face parte din numele de familie, nu se scrie separat: Delavrancea.

     • prenume ± cel + adjectiv: Alexandru cel Bun, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân, Petru Şchiopul, Stan Păţitul, Ştefan cel Mare.
       
       

           Când cel face parte din numele de familie, acesta se poate scrie şi într-un cuvânt: Celmare sau Cel Mare.
           Numele de localităţi, de artere urbane sau de instituţii provenite prin adoptarea altor nume proprii (în special de personalităţi, personaje, sau a unor nume geografice) trebuie să respecte scrierea numelor proprii respective: Mihail Kogălniceanu, Mircea cel Bătrân (localităţi), Sfântul Gheorghe⁶², dar aceasta nu se întâmplă totdeauna, cf. Mihai Viteazu, numele a cinci sate⁶³.

Note:

57. ↑ V. şi 2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine.
58. ↑ Cf. Pagini Albe. Cartea de telefon Bucureşti, Judeţul Ilfov, 2003-2004, vol. I.
59. ↑ Scrise Baia Sprie, Ocna Şugatag în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, Localităţile din România. Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000, s.v
60. ↑ Dar scris Negru Vodă ca nume de localitate în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit., s. v.
61. ↑ Sau Alba-~.
62. ↑ Sfântu Gheorghe în Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit, s. v.
63. ↑ Cf. Eliza Ghinea, Dan Ghinea, op. cit., s. v.

4.2.8. Substantive

4.2.8.1. Substantive comune

    Substantivele comune compuse (dintre care unele sunt şi adjective) se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă. În cazul multor compuse, sensul componentelor nu corespunde, total sau parţial, realităţii denumite de ele.

1. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, cu articulare şi flexiune numai la ultimul element, formate din sau cu:
   
   1. abrevieri: agromec, elinvar;
   2. cuvinte (nelegate prin vocală de legătură) care formează compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura:
      
      • adjectiv (inclusiv provenit din numeral ordinal) + substantiv: bunăstare „prosperitate”, dreptunghi, duraluminiu, lungmetraj, primadonă (împrumutat), primăvară (din fondul vechi), scurtmetraj, triplusalt;
        

            Compusele cu structură şi componenţă asemănătoare, dar nesudate, se scriu cu cratimă (bună-credinţă „onestitate”; neologismele analizabile compuse cu prim-), iar grupurile de cuvinte în care componentele îşi păstrează autonomia — în cuvinte separate (bună stare „stare bună”).

      • adverb (uneori substantivizat) + substantiv: binecuvântare, binefacere, răufăcător, răuvoitor;
      • prepoziţie ± prepoziţie + substantiv (uneori provenit din supin sau infinitiv lung): deîmpărtit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi, fărădelege, subsol, supat (pop.);
        

            Se scriu în cuvinte separate, sau, din motive fonetice, cu cratimă, secvenţele în care cuvintele îşi păstrează individualitatea (a da de mîncare; De mâncat, aş mânca, respectiv *de-mpărţit).

      • substantiv + adjectiv: botgros (pasăre), vinars;
        

            Se scriu separat secvenţele în care cuvintele îşi păstrează individualitatea: bot gros (Ursul are un bot gros).

      • substantiv + substantiv(e) în nominativ (sau provenit(e) din construcţii cu acuzativul): *blocstart, concertmaistru, electronvolt, fluorclormetan, locţiitor, metalazbest, omucidere, valvârtej (pop. „vâltoare”; folosit mai mult adverbial);
   3. cuvinte unite prin vocala de legătură o: anotimp, *aurolac, citatomanie, şedinţomanie;
   4. elemente de compunere neologice: *acvplanare, *aeroambulanţă, *duroflex, *gastroenterolog, *metaloplastie, *neocomunism, *policalificare, *politolog, *primoinfecţie, *teleconferinţă;
   5. elemente de compunere vechi + cuvinte inexistente ca atare în limba română actuală: başbuzuc, pravoslavnic, protopop;
      

          Compusele incluzând cuvinte care se regăsesc în limba română actuală se scriu cu cratimă: baş-boier.

   6. compuse parasintetice: capîntortură⁵⁵, codobatură, gâtlegău, mânăştergură;
   7. tipuri izolate: atotputinţă, atotştiinţă; preaplin „dispozitiv"; sinucidere, sinucigaş; untdelemn „ulei”.
      

          Secvenţele cu structură similară în care componentele îşi păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate: prea plin, unt de cacao.

2. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt (şi, eventual, cu articulare şi flexiune şi la primul element), având structura:
   
   1. adjectiv (bun, rău) + substantiv: !bună-credinţă „onestitate"; *bună-creştere, !bună-cuviinţă „politeţe”; !bună-dimineaţa (plantă); bun-gust „simţ estetic”, bun-plac, !bun-rămas „adio”, bun-simţ „decenţă”; rea-credinţă, rea-voinţă;
      

          Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar secvenţele în care componentele îşi păstrează autonomia — în cuvinte separate (bună creştere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertăţii).

   2. adjectiv (dublu, triplu) + substantiv: *dublu-casetofon, dublu-decalitru; triplu-sec, triplu-voal;
      

          Secvenţele cu o structură similară în care componentele îşi păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate (dublu ve/dublu vî, triplu exemplar), iar cele sudate — într-un cuvânt: triplusalt.

   3. adjectiv (prim şi viceprim) + substantiv: *prim-balerin, *prim-balerină, prim-ministru, prim-plan, prim-pretor, !prim-procuror, prim-secretar, *prim-solist, *prim-solistă, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministru;
      

          Primăvară şi primadonă se scriu într-un cuvânt, iar grupurile de cuvinte prim ajutor, prim amorez — în cuvinte separate.
          Scrierea cu cratimă deosebeşte grafic compusele de îmbinările sintactice libere de tipul X este primul („cel dintâi”) ministru care a demisionat.

   4. interjecţie + interjecţie: (un) scârţa-scârţa (-pe-hârtie) „funcţionar”;
   5. numeral cardinal + substantiv (± adjectiv): !cinci-degete, doi-fraţi (plante), nouă-ochi (peşte), trei-leşeştile (dans), trei-fraţi-pătaţi (plantă), unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”;
   6. prepoziţia după + substantiv: după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei";
   7. substantiv + adjectiv: argint-viu „mercur”, burtă-verde „burghez”, cal-turtit „libelulă”, coate-goale „persoană săracă”, făt-frumos „tânăr frumos”, floare-domnească (plantă), gură-spartă „persoană care fleeăreşte”, iarbă-deasă (plantă), jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc (plantă), mamă-mare „bunică”, maţe-negre (peşte), maţe-fripte „persoană zgârcită”, !peşte-auriu (peşte), piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece „calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecăreşte”;
      

          În formele cu apocopă marcată prin apostrof nu se mai pune cratima: mam'mare.
          Se scriu în cuvinte separate numele de funcţii compuse de tipul comisar principal, director adjunct, director general.

   8. substantiv + prepoziţie + substantiv: arbore-de-cacao (plantă), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-mare (peşte), câine-de-mare „rechin”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colţ (plantă), gură-de-lup „malformaţie; ochi de parâmă”, iarbă-de-Sudan (plantă), !ochi-de-pisică „mineral; disc reflectorizant”, !peşte-cu-spadă (peşte), piatră-de-var „carbonat de calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă (crustaceu), !viţă-de-vie (plantă);
   9. substantiv + substantiv în nominativ: an-lumină „unitate de lungime”, artist-cetăţean, *bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”, câine-lup (specie de câini), *contabil-şef⁵⁶, *cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, cuvânt-cheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, general-colonel, locotenent-comandor, mamă-soacră „soacră”, marxism-leninism „doctrină”, *maşină-capcană, maşină-unealtă, nord-est, pasăre-liră, pasăre-muscă (păsări), !peşte-ciocan (peşte), puşcă-mitralieră, situaţie-limită, volt-amper, !watt-oră (unităţi de măsură), zi-lumină, zi-muncă;
      

          Se scrie într-un cuvânt *blocstart (ca şi blochaus, blocnotes). În cazul compuselor complexe de tipul nord–nord-est, nord-est–sud-vest se recomandă scrierea cu linie de pauză între cele două grupuri principale.

   10. substantiv (articulat) + substantiv în genitiv: calul-dracului „libelulă”, cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboţica-cucului, floarea-soarelui, gura-leului, iarba-fiarelor, ochiul-boului (plante), pasărea-paradisului (pasăre), piatra-iadului „azotat de argint”, roza-vânturilor (reprezentare grafică), sângele-voinicului (plantă), !vaca-Domnului (insectă);
   11. izolări de propoziţii/fraze (majoritatea — epitete): cască-gură „persoană distrată”, ducă-se-pe-pustii „dracului”, du-te-vino „mişcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”, gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume, lasă-mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”, linge-blide „parazit”, nu-mă-uita (plantă), papă-lapte „nătăfleaţă”, pierde-vară „persoană leneşă”, soare-apune, soare-răsare (puncte cardinale), sparge-val „parapet”, târâie-brâu, trei-păzeşte (în expresii); ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”, uite-popa-nu-e-popa, vino-ncoa'/vino-ncoace „farmec”, zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcţie foarte înaltă”;
   12. elemente de compunere vechi + substantive existente in limba română: baş-boier, treti-logofăt, vel-armaş, vtori-logofăt/ftori-logofăt;
       

           Compusele de acest tip cu componente inexistente în limba română actuală se scriu într-un cuvânt: başbuzuc.

   13. tipuri izolate: ca-la-Breaza (dans), !cuvânt-înainte „prefaţă”, !mai-mult-ca-perfect (timp verbal), de-doi (dans), iarba-datului-şi-a-faptului (plantă), mai-marele „superiorul”, sânge-de-nouă-fraţi (plantă; răşină), terchea-berchea „persoană de nimic”, trei-fraţi-pătaţi (plantă).
       

           Secvenţele cu structură şi componenţă asemănătoare în care cuvintele îşi păstrează autonomia se scriu separat.
           Multe compuse scrise cu cratimă sunt disociabile, situaţie în care cratima dispare: buna sa credinţă; dublul său casetofon; România, prin primul ei ministru blocul acesta turn; contabilul lor şef.
           !Se generalizează scrierea cu cratimă a compuselor nesudate care denumesc substanţe chimice distincte şi specii distincte de plante sau de animale (cu nume ştiinţifice diferite).

Note:

55. ↑Scris greşit în DEX cu â.
    
56. ↑În COR. Clasificarea ocupaţiilor din România, Meteor Press, Bucureşti, 2003, şi în actele normative (Ordonanţa de urgenţă nr. 191 din 12 decembrie 2002, în Monitorul Oficial al României, XIV, nr. 951, Partea I, 24 decembrie 2002), numele de funcţii compuse cu şef sunt scrise în cuvinte separate; cf. şi negociator şef etc.