2.3.2. Consoane duble

1. Consoanele duble notează, de regulă, două sunete-consoane (care se pronunţă amândouă), şi anume:
- consoane identice, în:

- cuvinte compuse: ohmmetru, Sânnicolaul Mare^[46];
- derivate cu prefixe de la cuvinte care încep cu aceeaşi consoană eu aceea in care se termină prefixul: înnoda, înnopta; interregional; transsiberian; posttotalitar (dar îneca, înota);

- consoane diferite: [k] şi [c] notate cu aceeaşi literă, c (accent, occipital, succes, vaccina).

2. În unele neologisme şi in nume proprii scrise după model străin şi derivate de la acestea, consoana dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, un singur sunet, care poate avea aceeaşi valoare ca şi consoana simplă (bourree, fortissimo, kibbutz, loess, watt; Philippide, Rosetti) sau o valoare diferită: ll [1'] (caudillo), zz [ţ] (mezzosoprană, Negruzzi).
V. şi 5. Despărţirea în silabe şi la capăt de rând.

Note

46. ↑ În DOOM1, p. XV, era citat şi cel-lalt (care nu exista în Dicţionarul propriu-zis şi era combătut în Îndreptar, p. 22), dar singura formă literară este celălalt.